Actualitate· 1 min citire

Cetățeni din Guineea și Coasta de Fildeș prinși la Falcău după ce au trecut ilegal granița

migranti-indieni-brodina

migranti-indieni-brodina

Scris de Zara Dinu Publicat: 30 iun. 2019, 13:55

Trei cetățeni din Guineea și Coasta de Fildeș care au trecut ilegal granița în România a fost reținuți de polițiștii de frontieră la Falcău.

La 27 iunie, în jurul orei 11.40, un echipaj al poliției de frontieră a depistat și reținut la aproximativ 500 de metri de frontieră, pe direcția localității Falcău, trei cetățeni străini, de sex masculin, care nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă.

Din primele verificări a rezultat faptul că aceștia au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

Bărbații au fost conduși la sediul sectorului, unde în urma verificărilor s-a stabilit că au vârste cuprinse între 18 ani și 28 de ani, doi provenind din Guineea și unul din Coasta de Fildeș.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei trei cetățeni străini au fost predați, în data de 29 iunie, autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate