Băut și fără permis, un tânăr a abandonat mașina și a fugit de polițiști

girofaruri
Un tânăr de 29 de ani, din comuna Slatina, a fost prins de polițiști la volan băut și fără permis. Pentru a scăpa de oamenii legii, acesta și-a abandonat mașina și a fugit.
Un echipaj din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control, în noaptea de duminică spre luni, pe strada Dogari din municipiul Fălticeni, un autoturism.Conducătorul auto a coborât de la volan și a fugit de la fața locului, fiind identificat ulterior de polițiști pe strada Grăniceri, din municipiul Fălticeni.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











