Accident rutier grav în Pasul Mestecăniș. Un șofer a rămas încarcerat FOTO

Accident rutier grav în Pasul Mestecăniș. Un șofer a rămas încarcerat FOTO
Accident rutier grav pe DN17 în Pasul Mestecăniș, vineri dimineață. În evenimentul rutier a fost implicat un autotren.
Accident rutier grav pe DN17 în Pasul Mestecăniș, vineri dimineață. În evenimentul rutier a fost implicat un autotren, care s-a izbit violent de parapetele de beton de pe marginea drumului.
Șoferul autotrenului a rămas încarcerat și ulterior extras de către militarii de la Detașamentul de Pompieri Vatra Dornei.
La fața locului a intervenit modulul SMURD, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj SMURD.
Potrivit lui Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, șoferul era conștient și cooperant și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Un bărbat în vârstă de 47 ani din județul Cluj, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din autoutilitara încărcată cu ciment, în care se afla singur, pe DN 17 din comuna Pojorâta, sat Valea Putnei, pasul Mestecăniș, ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, cel mai probabil din cauza faptului că a avut alte preocupări în timpul condusului și a faptului că nu a adaptat și redus suficient viteza de deplasare în curbă pe un carosabil alunecos, a intrat în derapaj. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a izbit violent cu partea din dreapta a autocamionului de zidul din beton de susținere de partea dreaptă a direcției sale de mers, ansamblul de vehicule răsucindu-se și rămânând imobilizat pe întreaga bandă a sensului de coborâre.
În urma accidentului a rezultat distrugerea cabinei ansamblului de vehicule dar și vătămarea conducătorului auto care a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza leziunilor suferite, însă la spital i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei
Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











