Actualitate· 2 min citire

20 de cazuri de rujeolă confirmate în Suceava în luna aprilie

fetiță în spital

fetiță în spital

Scris de Zara Dinu Publicat: 16 apr. 2019, 23:17

20 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în luna aprilie în județul Suceava, iar în primele trei luni ale acestui an s-au înregistrat 28, a declarat presei directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu.

Pacienții diagnosticați cu rujeolă au vârste cuprinse între 0 și 14 ani și provin din zonele Rădăuți, Cîmpulung Moldovenesc, Vama și Pojorâta.

Potrivit lui Grădinariu, în acest an s-au înregistrat două focare familiale, ambele în municipiul Rădăuți, unde copiii diagnosticați erau nevaccinați antirujeolic din cauza refuzului părinților, iar autoritățile sanitare au dispus măsuri ce au vizat urmărirea contacților și educație sanitară.

Directorul DSP Suceava a precizat că în depozitul instituției sunt în stoc 10.895 de doze de vaccin ROR.

Anul trecut, în județul Suceava, s-au înregistrat 213 cazuri de rujeolă, cele mai multe la copii cu vârsta de sub un an, dar și două decese la un copil în vârstă de doi ani și la un altul de șapte luni, din Mitocu Dragomirnei, respectiv Stroiești.

Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), județul Suceava se află în prezent pe locul trei în ceea ce privește numărul cazurilor de rujeolă, după Neamț și Sălaj.

Rujeola este o boală respiratorie severă, produsă de un virus, foarte contagioasă, uneori mortală, ce debutează ca o răceală banală cu febră mare, secreții nazale, ochi înroșiți și erupție măruntă pe pielea feței, a capului, extinzându-se apoi pe restul corpului.

Potrivit specialiștilor, complicațiile rujeolei sunt frecvente și grave, unul din patru copii ajungând la spital, iar unul sau două cazuri dintr-o mie se pot solda cu deces, în ciuda celor mai bune îngrijiri medicale.

O persoană bolnavă poate infecta nouă din zece persoane cu care intră în contact, riscul fiind major pentru copiii mai mici de nouă luni, care nu pot fi vaccinați.

Vaccinarea este singura metodă de prevenire a îmbolnăvirilor cu această boală extrem de contagioasă și se recomandă copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 11 luni, cu revaccinare la vârsta de 1 an și, ulterior, la vârsta de 5 ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate