Elevii din clasele a VIII-a susţin, luni, prima probă a simulării oficiale a examenului de Evaluarea Naţională la Limba şi literatura română. În premieră, lucrările la examenele naționale ucrările vor fi corectate digital, Ministerul Educaţiei precizând că evaluarea digitalizată nu influenţează nici tipurile de subiecte, nici baremul, nici timpul de lucru al copiilor. ”Singura diferenţă pentru elevi este că lucrarea nu va mai fi secretizată de ei sau de profesorii asistenţi prin lipirea etichetelor, pentru că va fi secretizată automat, în momentul în care este scanată, în prezenţa elevilor”, a explicat ministrul Educaţiei Ligia Deca. Rezultatele vor fi comunicate în data de 23 februarie. 

”Luni, 5 februarie, încep simulările pentru evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a 2024”, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Prima probă este cea de Limba şi literatura română, urmată, marţi, 6 februarie, de Matematică şi miercuri, 7 februarie, de Limba maternă. 

Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

”Subiectele sunt distribuite sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul”, au preciat oficialii ministerului.

”În desfăşurarea probelor simulării vor fi implicaţi aproximativ 24.000 de profesori asistenţi, aproape 6.000 de profesori evaluatori la limba română şi tot atâţia la matematică, aproape 500 la limba maternă. Se adaugă comisiile de organizare de la nivelul fiecăruia dintre cele peste 3.700 de centre de examen”, a precizat ministrul Educaţiei Ligia Deca.

Aceasta le-a transmis elevilor: ”Succes la simulare, dragi copii! Cu încredere şi putere de concentrare!”.

Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

Articolul precedentSimona Bucura-Oprescu: „De fiecare dată când PSD a fost la guvernare, România a fost pe plus”. Ce se va întâmpla în 2024 cu veniturile și pensiile românilor
Articolul următorMinistrul Agriculturii: Piaţa de cereale s-a dezechilibrat după începerea războiului în Ucraina / Un kilogram de grâu era undeva la 1,8 lei şi acum este 0,9 lei