Scene violente au avut loc în autogara din municipiul Fălticeni, marți seară. Mai mulți tineri și-au împărțit pumni și picioare în urma unui conflict spontan între doi adolescenți, ambii în vârstă de 15 ani.

Tatăl unuia dintre cei adolescenți a sunat la 112 și a anunțat că fiul său a fost agresat de patru tineri.

Din cercetări s-a stabilit că, în jurul orei 19.30, în timp ce se afla în autogara de pe strada 13 Decembrie din municipiul Fălticeni, un adolescent de 15 ani a avut un conflict spontan cu un coleg de liceu. Băiatul a fost lovit cu pumnii în zona feţei de către colegul de școală, dar și de frații celui din urmă( trei tineri de 16, 17 și 23 de ani din comuna Vulturești).

În apărarea victimei a sărit fratele acestuia, un tânăr de 19 ani, din municipiul Fălticeni, care a aplanat conflictul.

După agresiune, adolescentul nu a dorit să se prezinte la sediul Poliţiei Municipiului Fălticeni pentru a fi audiat, motivând că va pierde ultimul mijloc de transport în comun pentru a ajunge la domiciliu. Ajuns acasă, băiatul i-a povestit tatălui său cele întâmplate.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”.

Scenele violente au fost filmate de mai mulți adolescenți și postate apoi pe o rețea de socializare.

Articolul precedentDouă stâni tradiţionale la Târgul „Produs în Bucovina”, pe esplanada din centrul Sucevei
Articolul următorDoi bărbați au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina pe calea ferată