La 29.05.2021, în jurul orei 17:00, un bărbat în vârstă de 58 ani, din sat Capu Codrului com. Păltinoasa, în timp ce conducea autovehiculul special tip ambulanță, din cadrul Serviciului de ambulanță Suceava,  pe DN 17, în localitatea Valea Putnei, com. Pojorâta, având direcţia de deplasare spre municipiul C-lung Moldovenesc, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pătrunzând pe contrasens, intrând în coliziune cu parapetul  de protecție de pe marginea carosabilului.  

        În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 68 ani, persoană care era transportată cu ambulanța de la o unitatea spitalicească spre domiciliu. Victima a fost preluată de către altă ambulanță și transportată la Spitalul municipal C-lung Moldovenesc, fără a rămâne internată.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,00 mg/l, alcool pur în aerul expirat, după care i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentFenomene extreme, instabilitate puternică, grindină – Ce zone sunt afectate și cât mai ține vremea urâtă
Articolul următorA pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a oprit cu mașina într-un stâlp!