Un tânăr de 21 de ani, din comuna Satu Mare, s-a ales cu dosar penal după ce a furat dintr-o mașină o borsetă. Furtul a avut loc pe raza localității Vicovu de Jos.
Polițiștii SPR 4 Gălănești au fost sesizați de către un bărbat de 63 ani, din comuna Vicovu de Jos, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a sustras o borsetă din autoturismul proprietate, care era parcat pe marginea DN 2H, pe raza localității de domiciliu. În borsetă se aflau mai multe documente personale și bani.
În urma măsurilor întreprinse de polițiști a fost identificat autorul furtului. Tânărul și-a recunoscut fapta și a restituit păgubitului borseta, inclusiv suma de 240 euro. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de „furt”.