Descoperirea a fost făcută de muncitorii care efectuează lucrări de modernizare la Căminul Cultural Capu Codrului, comuna Păltinoasa.

În timp ce constructorii au decopertat scândurile de la acoperișul clădirii respective au găsit un proiectil explozibil. Aceștia au sunat imediat la 112.

La fața locului au ajuns polițiștii care au izolat zona până la sosirea lucrătorilor din cadrul ISU Bucovina.

Pirotehniștii au stabilit că era vorba despre un proiectil explozibil calibru 100 mm din timpul celui de-al Doilea Război Moldial.

Proiectilul a fost ridicat  în condiții de siguranță și transportat într-un spațiu special amenajat, urmând să fie ulterior detonat.

Articolul precedentUn elev a ajuns de la școală direct la spital
Articolul următorUn tânăr a decedat după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu lemne