În localitatea Bucșoaia, din orașul Frasin, va funcționa cea mai mare tabără pentru copii și tineret din țară, cu nu mai puțin de 900 de locuri, anunță Monitorul de Suceava.

Anunțul a fost făcut miercuri de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care susține că a avut o discuție la Ministerul Tineretului și Sportului despre stadiul proiectului de modernizare a taberei de la Bucșoaia.

„Cred că va fi cea mai mare tabără din țară, de 900 de locuri, cu multe spații de cazare, locuri de joacă, terenuri pentru sport și spații pentru fel de fel de activități pentru copiii cazați acolo, de la meșteșuguri, încondeiat ouă, până la înot, echitație și așa mai departe. Pare un proiect foarte interesant și îmi doresc foarte mult să-l avem în județul Suceava. Și suntem în linie dreaptă cu el”, a declarat președintele CJ Suceava.

El a arătat că în tabără vor fi clădiri pentru cazare, tip hotel, sală de sport cu piscină la interior, sală multifuncțională, terenuri de sport, pistă de atletism, amfiteatru – teatru de vară, centru de conferințe, restaurant ponton. De asemenea, ar urma să fie amenajat un spațiu outdoor pentru foc de tabără, spații de recreere, spații de joacă, amenajarea de piste/trasee pentru bicicliști și skateboard.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentCarduri de energie: 1.400 de lei sprijin din bani europeni pentru plata facturilor la energie pentru persoanele vulnerabile
Articolul următorVIDEO. Explozie la un gazoduct dintre Lituania şi Letonia. Mingea de foc, observată de la kilomeri distanță