Program prelungit la Înmatriculări, Permise și Pașapoarte până pe 17 ianuarie

Programul va fi prelungit la serviciile de Înmatriculări, Permise și Pașapoarte până la 17 ianuarie pentru recuperarea zilelor libere de sărbători.

Printr-un ordin al prefectului județului Suceava s-a stabilit că la nivelul Instituției Prefectului și al celor două servicii publice comunitare din subordine recuperarea zilelor libere din 24 şi 31 decembrie 2018 va avea loc în perioadele 7-10 ianuarie 2019, respectiv 14-17 ianuarie 2019.

Astfel, programul de lucru al Instituţiei Prefectului judeţul Suceava și al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava se va desfăşura în intervalul orar 7.00-17.30.

La Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în perioada menționată, programul de lucru va fi în intervalul orar 8.30-18.30, persoanele programate având prioritate.

În cazul în care, în perioadele stabilite pentru recuperare, personalul se află în concedii, învoiri plătite şi alte asemenea situaţii, timpul de lucru aferent zilelor de 24 şi 31 decembrie 2018 se va recupera până la data de 31 ianuarie 2019.

Zilele de 24 și 31 decembrie 2018 au fost stabilite ca zile libere, prin hotărâre de Guvern, pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice.

Articolul precedentIncendiu la o casă din comuna Panaci. Proprietarul a fost salvat de un vecin
Articolul următorParcul auto din Suceava a crescut cu 9,5%, ajungând la aproape 240.000 de autovehicule