La 02.04.2022, ora 21,15, în urma exploatării unor informații și după efectuarea unei pânde, polițiștii din cadrul Poliției orașului Gura Humorului l-au surprins în flagrant pe un bărbat de 36 ani, din mun. Câmpulung Moldovenesc în timp ce încerca să sustragă combustibil de pe un utilaj tip volă parcat pe un teren viran de pe str. Oborului din or. Gura Humorului.

Bărbatul a fost interceptat de către polițiști și a încercat să fugă pe albia Pârâului Humorel, fiind însă prins de polițiști.

În urma probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 36 ani sub aspectul săvârşirii „infracţiunii de tentativă la furt calificat”, iar prin ordonanța din 03.04.2022, s-a dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore.

În data de 04.04.2022, suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt calificat”.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentMaterial lemnos confiscat de polițiști în urma unor controale în trafic
Articolul următorRăzboi în Ucraina – Ziua 40 – Noi atacuri asupra civililor, zeci de victime – Armata lui Putin lasă sute de cadavre în urmă