Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a anunţat, ieri, că la prima probă scrisă a Examenului Naţional de Bacalaureat din sesiunea august – septembrie 2022 (limba şi literatura română) au fost prezenţi 484 candidaţi, iar 105 candidaţi au fost absenţi.

Proba s-a desfăşurat marţi, 16 august, în patru centre de examen, relatează CraiNou.

Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat, dintr-o promoţie anterioară, de la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana, în centrul de examen de la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, a precizat ISJ Suceava.

Candidatul nu va mai avea dreptul de a participa la umătoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Celelalte probe se vor desfăşura conform următorului calendar: > miercuri, 17 august – proba obligatorie a profilului; > joi, 18 august – proba la alegere a profilului şi a specializării.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 31 august, până la ora 12:00.

Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.

„În conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor – GDPR, afişarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului” a mai arătat ISJ Suceava. (N.B.)

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentLocuitorii unei comune din Suceava asfaltează pe banii lor un drum județean
Articolul următorElectrica, pierderi de circa 35 de milioane de euro în primul semestru. Compania dă vina pe PLAFONARE