Poliţiştii locali din municipiul Suceava au fost dotaţi cu „body cam”-uri.

Dispozitivele sunt montate pe uniformă și înregistrează audio-video intervenţiile polițiștilor locali sau discuţiile acestora cu cetăţenii, 20 de echipamente fiind deja operaţionale.

Cetățenii vor fi informaţi că urmează să fie înregistraţi atât audio, cât şi video.

„Toate aceste înregistrări vor avea un dublu rol, vor fi mijloace eficiente de descurajare a săvârşirii unor fapte ilegale, ca urmare a conştientizării faptului că intervenţiile și acțiunile poliţiştilor sunt înregistrate și de asemenea vor fi mijloace de protecţie împotriva faptelor de ultraj și a acuzaţiilor îndreptate împotriva poliţiştilor cu privire la modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu, precum și de protecţie a pesoanelor ce fac obiectul intervenţiilor și acţiunilor acestora. Modul de utilizare a body-camerelor și valorificarea inregistarilor audio-video sunt stabilite printr-o procedură operațională la nivelul Poliției Locale Suceava”, a precizat Ovidiu Doroftei, șeful Poliției Locale Suceava

Articolul precedentMihai Fifor a dispus controale în toată țara la transportatorii ilegali de persoane
Articolul următorDoi bărbați din Pakistan au fost prinși în timp ce intrau ilegal în România FOTO