Accidentul a avut loc pe raza orașului Milișăuți, marți seară. Patru persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de un gard de beton.

Imagine

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Imagine

Victimele erau conștiente și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Acestea au fost transportate la spital.

Un bărbat 60 de ani, din municipiul Piatra Neamț, conducea autoturismul marca Dacia pe DN 2H, având direcția de deplasare dinspre municipiul Rădăuți spre municipiul Suceava.
La un moment dat, autoturismul a părăsit partea carosabilă spre dreapta, pe fondul neadaptării vitezei în curbă, a pătruns pe acostament, după care a acroșat frontal un stâlp de beton al porții de acces în curtea unui imobil.

 

 

 

 

 

 

Pe lângă șofer în autoturism se mai aflau trei persoane de 45, 56 și respectiv 65 de ani, toate din municipiul Piatra Neamț.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Articolul precedentA fost semnat contractul de finanțare pentru amenajarea zonei de agrement din lunca râului Suceava FOTO
Articolul următorȘeful Ocolului Silvic Vama a fost numit secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor