La data de 28.10.2022, ora 14:30, patrula de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliției Municipiului Rădăuți Rădăuți, în timp ce efectua activități de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Horea din mun. Rădăuți au efectuat semnal de oprire a unui autoturism despre care existau date și indicii că este condus de către un bărbat de 30 ani, persoană care nu posedă permis de conducere.  

Întrucât șoferul nu s-a conformat semnalelor polițistului, echipajul de poliție a pornit în urmărirea vehiculului pe mai multe străzi din Rădăuți, iar în momentul în care s-a ajuns într-o zonă periferică izolată, agentul de poliție care se afla pe scaunul din dreapta față a autospecialei de poliție, a efectuat din mers două focuri de armă în plan vertical și alte două focuri în direcția vehiculului.  Astfel, s-a reușit interceptarea și imobilizarea autovehiculului în apropierea locuinței unde domiciliază șoferul de 30 ani.

Acesta se afla singur în autoturism și a fost imobilizat și încătușat. Șoferul a fost condus la sediul Polițiai Mun. Rădăuți și fiind testat cu aparatul etilometru, acesta a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto nu posedă posesor de permis auto pentru nicio categorie de vehicul. 

În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat, s-a concluzionat faptul că se impune luarea unei măsuri preventive față de bărbatul de 30 ani, în stare de recidivă postcondamnatorie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă  prev. și  ped. de art. 335 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul Penal. Astfel, prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 ore.

Șoferul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentȘofer încarcerat pentru infrancțiuni rutiere după o urmărire periculoasă în trafic
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET