Rugăciunea zilei

Rugăciunea pentru călătorie

„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești calea, adevărul și viața, și ai călătorit împreună cu sluga Ta Iosif, precum și cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, însuți, Stăpâne, călătorește și cu mine robul Tău, binecuvântându-mi drumul. Trimite-mi și mie înger păzitor ca lui Tobie, ca să-mi fie povățuitor și păzitor și să mă ferească nevătămat de toata reaua întâmplare. Și, astfel, cu pace, sănătate și buna sporire să mă întorc întru ale mele și toata viața mea să proslăvesc preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”

Gândul zilei

„Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască.” –  Sfântul Atanasie cel Mare

Știai că?

Diaconul este cel mai mic grad al ordinelor mari ale clerului din Sfânta Biserică Ortodoxă, fiind după episcop și preot. Cuvântul diacon provine din limba greacă și înseamnă servitor.

Citește Pilda zilei pe realitateaspirituala.net

Articolul precedentSpitalul Judeţean de Urgenţă va avea infrastructura electrică, de ventilare şi de fluide medicale, toate îmbunătățite prin POIM
Articolul următorAproape toată ţara, sub avertizare de vijelii, ploi şi grindină