Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava va îmbunătăţi infrastructura electrică, de ventilare şi tratare a aerului şi va moderniza infrastructura de fluide medicale cu peste 2,5 milioane de euro, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a anunţat, joi, administratorul public al judeţului, Irina Vasilciuc.

Sursa citată a precizat că, în urma verificării tehnico-economice a cererii de finanţare, proiectul „Creşterea siguranţei pacienţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava” a fost declarat admis, cu punctaj maxim, după parcurgerea etapei de verificare administrativă, de eligibilitate şi tehnico-financiar

Finanţarea este asigurată prin POIM 2014-2020, Axa prioritară 9, Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19.

Potrivit lui Vasilciuc, proiectul urmăreşte îmbunătăţirea infrastructurii electrice, de ventilare şi tratare a aerului existentă la SJU Suceava, cu scopul creşterii calităţii actului medical, consolidarea capacităţii de reacţie a spitalului la criza de sănătate publică provocată de răspândirea virusului SARS-CoV-2, prin modernizarea infrastructurii de fluide medicale.

Valoarea totală a proiectului este de 12.814.409,12 lei.

„Acesta este încă unul dintre proiectele iniţiate de Consiliul Judeţean Suceava pentru modernizarea şi dezvoltarea Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, alături de spitalele de copii şi de boli infecţioase, depuse la Compania Naţională de Investiţii, Spitalul de Oncologie, care este deja în finanţarea CJ Suceava şi pasajul subteran între cele două corpuri principale ale Spitalului Judeţean Suceava. De asemenea, menţionez că recent au fost finalizate, tot aici, o serie de investiţii cum ar heliportul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi blocurile ANL pentru medici”, a spus Vasilciuc.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentHoroscop de week-end. Ce vă rezervă astrele în zilele de 30 și 31 iulie
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu