Un incendiu violent a izbucnit marți dimineață într-o gospodarie din satul Negostina, comuna Bălcăuți.

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Potrivit lui Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul casei de locuit, construită din lemn, cu pericol de propagare la o locuință învecinată.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore jumătate și au ars astereala acoperișului pe aproximativ 80 mp și bunuri casnice. De asemenea, în urma incendiului s-au degradat pereții din lemn pe aproximativ 100 mp, învelitoarea din tablă a acoperișului pe 60 mp și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Articolul precedentAsocierea Florconstruct – Fritehnic – Ritmic va opera groapa de gunoi Moara
Articolul următorA fost semnat contractul pentru construirea Podului Unirii peste râul Suceava