Inspectorii DSV vor intensifica controalele în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 30 martie – 3 aprilie 2021 (premergătoare Paștelui catolic), respectiv, în perioada 21 aprilie-1 mai 2021 (premergătoare Paștelui ortodox), între orele 07:00 – 17:00.

O nouă alertă privind măștile de protecție!

În urma verificărilor realizate conform tematicii naționale de control care vizează măștile aflate la comercializare, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor  (CRPC) Regiunea Sud Muntenia Prahova a trimis o notificare de produs neconform, din această categorie, către Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

Descoperire periculoasă într-o boxă din Suceava!

Echipa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Bucovina” al județului Suceava a intervenit, joi seară, pentru ridicarea unui elemente de muniție, în municipiul Suceava.

Locuință incendiată intenționat la Arbore

Pompierii militari ai Gărzii de intervenție Solca și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore au intervenit, cu trei autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Arbore.

Brașovean, depistat la volan deși avea permisul suspendat

La 24.03.2021, ora 18:21, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe D.N. 2E autoturismul condus de un bărbat de 57 de ani din judeţul Braşov.

Infractori conduși la închisoare

La 24.03.2021, ora 12:00, Poliţiei municipiului Fălticeni a primit spre punere în aplicare Mandatul de executare a pedepsei închisorii emis la aceeaşi dată de Judecătoria Fălticeni faţă de un localnic de 36 de ani, condamnat la o pedeapsă de 9 luni şi 10 zile închisoare cu exacutare.

Testele rapide antigen pot fi făcute în farmacii

Rezultatul pozitiv al testului va fi raportat de către farmacie la DSP

Florin Cîţu anunță că elevii vor fi testați non-invaziv, după vacanță

Testarea elevilor cu teste non-invazive la revenirea din vacanţă reprezintă o soluţie bună de a ţine sub control pandemia de COVID-19

Legume modificate GENETIC și îmbibate cu pesticide. Cum au dispărut soiurile...

România a pierdut în ultimele trei decenii peste 2.500 de soiuri de semințe