O femeie din municipiul Rădăuți a solicitat polițiștilor emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva soțului care a bătut-o.

Astfel, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată de către femeia de 28 ani despre faptul că a fost agresată fizic de către soțul său, în timp ce se aflau la domiciliu.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că victima este căsătorită cu bărbatul de 33 de ani, din municipiul Rădăuți, de aproximativ cinci ani de zile.

Luni după-amiază, în jurul orei 16.00, între cei doi soți a izbucnit un conflict, pe fondul unor discuţii contradictorii. La un moment dat, bărbatul a lovit-o pe femeie, manifestând în continuare o atitudine agresivă faţă de aceasta.

Victima a sunat la 112 și a cerut ajutor. Aceasta a declarat că se teme de individ și a declarat că acesta a mai lovit-o în trecut. Polițiștii au cerut ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pentru o perioadă de cinci zile. De asemenea, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violență în familie”.

Articolul precedentBărbat din Ilișești bătut pentru o datorie mai veche
Articolul următorRestricții de viteză și gabarit pe podul de la Milișăuți, după ce o porțiune din trotuar s-a surpat VIDEO