copilul a fost transportat la spital

O femeie de 42 de ani, din orașul Broșteni, a fost rănită după ce a plonjat cu mașina în albia unui pârâu.

Accidentul a avut loc pe DJ 177A, pe raza comunei Ostra, vineri după-amiază. Șoferița, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a derapat şi a părăsit partea carosabilă, căzând în albia pârâului Brăteasca.

În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătoarei auto care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.

Articolul precedentTânăr prins fără permis la volan. Tatăl acestuia era cu el în mașină
Articolul următorPolițistul de frontieră care a provocat un accident mortal, sub control judiciar