Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 52 de ani.

Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o minoră cu privire la faptul că tatăl său a lovit-o în timp ce se aflau la domiciliu.

În urma cercetărilor s-a stabilit că vineri, în jurul orei 14.00, bărbatul de 52 de ani, din municipiul Rădăuți, aflându-se în stare de ebrietate, fără motiv, a lovit-o cu palma pe fiica sa.

Minora a fost preluată de un echipaj al Ambulanței și transportată la Spitalul Municipal Rădăuți.

Fetița în vârstă de 11 ani a fost transferată la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral. Aceasta a fost internată în secția de Neurochirugie.

„Cu ocazia intervenției la fața locului, sotița bărbatului cât și fiicele sale, au declarat verbal faptul că se află într-o stare de temere, precum şi faptul că solicită eliberarea unui ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului de 52 de ani. Polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbatul de 52 de ani, începând cu data de 03 ianuarie, ora 17.30  pe o perioadă de 5 zile”, a precizat Ionu Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.

Articolul precedentO șoferiță din Frătăuții Vechi a fost prinsă beată la volan
Articolul următorUn bărbat și-a pierdut viața după ce a căzut într-o râpă, în pădure