Accidentul rutier a avut loc pe o trecere de pietoni din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Vineri, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Transilvaniei, ajunsă la o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător, o femeie de 42 de ani din comuna Sadova, nu a respectat culoarea roşie a semaforului electric, ocazie cu care, a surprins și accidentat grav o minoră de 12 ani din localitate, angajată în traversarea regulamentară a străzii.

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.

Tot în cursul zilei de vineri, un minor de 12 ani, din comuna Frătăuții Noi, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară pe o trecere de pietoni. Accidentul a avut loc pe DN 2E din localitatea Clit, comuna Arbore, în dreptul unei instituții de învățământ.

În timp ce conducea autoutilitara, un bărbat de 23 de ani din comuna Marginea, a surprins și accidentat băiatul de 12 ani, angajat în traversarea regulamentară a drumului public pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul s-a ales cu dosar penal.

Articolul precedent15 suceveni au fost diagnosticați anul acesta cu HIV/SIDA
Articolul următorDin cauza vitezei, un tânăr de 18 ani s-a răsturnat cu mașina pe un câmp