
La magistrala de Gaz Suceava Rădăuți va fi executată astăzi cuplarea noii conducte montate la Milișăuți – prin foraj orizontal- la conducta existentă. Transgaz a informat că lucrările au început vineri, la ora 9.00 și a estimat că vor fi finalizate până cel târziu la ora 19.00, în cursul acestei zile.” În perioada desfășurării lucrărilor de cuplare, nu vor fi afectați consumatorii casnici, alimentarea cu gaze fiind sistată doar la Egger, fiind posibil să fie afectat CET Rădăuți”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Suceava. În urma fenomenelor meteo periculoase de la sfârșitul lunii iunie, conducta de gaz care subtraversează râul Suceava a fost fisurată din cauza viiturii, iar pentru a se putea efectua reparația a fost deviat cursul de apă. Avaria a fost remediată la data de 3 iulie, printr-o soluție provizorie, tronsonul defect fiind decuplat și înlocuit pe o lungime de 12 metri. Pentru punerea în siguranță a conductei Suceava-Rădăuți și pentru a preîntâmpina, pe viitor, producerea unor avarii, a fost necesară realizarea unei noi lucrări, prin foraj orizontal dirijat pe 300 de metri pe sub râul Suceava, pentru a fi cuplată conducta nouă.