Niciun caz de COVID 19 în 50 de localități din județul Suceava, iar în 55 se înregistrează sub cinci cazuri, a transmis Prefectura Suceava.

Raportările efectuate, conform Ordinului Comandantului Acțiunii nr. 77755/ 21.06.2020, privind incidența cazurilor confirmate de SARS- CoV- 2, la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale, indică faptul că din totalul celor 114 unități administrativ teritoriale, 50 de unități administrativ- teritoriale nu înregistrează niciun caz în evoluție, 55 înregistrează sub cinci cazuri iar patru unități administrativ- teritoriale înregistrează sub zece cazuri de infecție cu COVID 19 în evoluție.

În cinci din cele 114 unități administrativ teritoriale sunt înregistrate peste 10 cazuri de COVID-19 în evoluție.

Miercuri dimineață, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, se aflau în autoizolare la domiciliu 4341 de persoane și în carantină instituționalizată alte șase persoane. Până la acest moment, 27.477 de persoane au ieșit din autoizolare și alte 3108 din carantină instituționalizată.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul COVID 19.

Conform situației întocmite de către DSP Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3272 persoane declarate vindecate.

În ultimele 24 de ore au fost internate în Spitalul Județean Suceava 11 persoane diagnosticate cu COVID 19 și externate zece persoane.

În această unitate spitalicească miercuri dimineață se aflau internați un număr de 517 pacienți, și anume 184 pacienți cu COVID 19 și 333 pacienti non-COVID, iar în secția ATI erau internați un număr de 12 pacienți.

În  Spitalul Municipal Rădăuți erau internați un număr de 84 de pacienți cu COVID 19 și 12 persoane suspecte de infecție cu acest virus.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentCod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pentru o jumătate din țară
Articolul următor100% TU DECIZI! Renate Weber, avocatul poporului, care a susținut asaltul PSD la Justiție