Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost prezent joi la Suceava, unde a participat  la predarea conducerii Spitalului Județean de la managementul militar la cel civil.

Întrebat dacă carantinarea Suceava se va menține și după data de 15 mai, Nelu Tătaru a declarat că ridicarea restricțiilor se va face în funcție de fiecare focar în parte, de fiecare localitate sau regiune.

„Dacă va rămâne în carantină, da. Sperăm în următoarele două săptămâni și jumătate să putem face o evaluare, să putem lua și alte decizii. Orice decizie de relaxare, chiar și cea referitoare la dată, este în funcție de evoluția în dinamică a acestei pandemii la nivelul țării noastre. Orice ridicare de restricție se va face în funcție de fiecare focar în parte, de fiecare localitate sau regiune, fiind adaptate evoluției din acel loc. În acest moment Suceava nu întrunește condițiile pentru ridicarea carantinei. Urmează să evaluăm și vedem zilele următoare”, a precizat ministrul sănătății.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentAproximativ 200 de pompieri, pădurari și salvamontiști au intervenit pentru stingerea a șase incendii care au amenințat fondurile forestiere VIDEO
Articolul următorSondaj IMAS: Pe cine ar vota românii, la alegerile parlamentare?