Muzeul Bucovinei a fost premiat de președintele Klaus Iohannis cu Medalia Aniversară  „Centenarul Marii Uniri”, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării și promovării memoriei evenimentelor și participanților la făurirea unității naționale a statului roman modern, contribuind la apărarea și perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că este a doua instituție din subordinea CJ Suceava care este decorată de președinele României în acest an, după Spitalul Județean Suceava.

 

„Muzeul Bucovinei merită pe deplin această distincție. Este un obiectiv care a fost remarcat în special după investițiile făcute în ultimii ani. Astfel, Muzeul de Istorie a devenit unul dintre cele mai moderne muzee din țară și a fost recunoscut recent ca muzeu de importanță națională.  Amintesc faptul că Suceava a fost desemnată Destinație Europeană de Excelență pentru turismul cultural tangibil, primind Trofeul EDEN 2017 Winner (locul I). Aici au fost avute în vedere investițiile realizate în infrastructura specifică şi în reabilitarea obiectivelor culturale, moștenirea culturală. Comisia Europeană a apreciat investițiile realizate la Muzeul Bucovinei – reabilitarea şi modernizarea Muzeului de Istorie, peste 60 de milioane lei, și a Cetății de scaun a Sucevei,  peste 44 milioane lei”, a precizat Gheorghe Flutur.

 

Muzeul Bucovinei a înregistrat anul trecut 380.000 de vizitatori, iar anul acesta numărul vizitatorilor este în creștere, ajungând la sfârșitul lunii octombrie la peste 350.000 de vizitatori.

„Merită investit în domeniul culturii pentru că banii se întorc prin dezvoltare, prin atragerea turiștilor și creșterea numărului de vizitatori. Și nu ne oprim aici. Urmează să încă două muzee în județul Suceava, respectiv Muzeul de Artă din Suceava și Muzeul de Istorie din Siret. De altfel, am avut discuții cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pentru a identifica fonduri și pentru alte obiective ale patrimoniului cultural din județul Suceava”, a completat Flutur.

Articolul precedentBărbat în stare gravă după ce i-a fost smuls brațul de un utilaj
Articolul următorSoț și soție loviți de o mașină pe trecerea de pietoni