Măsuri drastice la Foresta: salarii blocate și jucători excluși din lot după dezastrul de la Dorohoi

Conducerea clubului Foresta Suceava a dispus măsuri dure față de jucători după înfrângerea rușinoasă, 4-1, suferită pe stadionul 1 Mai din Dorohoi.

Măsurile luate de conducerea clubului au fost anunțate, marți seară, pe pagina de Facebook a Forestei. La patru zile de la partida pierdută cu 4-1, cu FC Botoșani II, pe stadionul 1 Mai din Dorohoi, în etapa a VI-a a Ligii a III-a. Toate salariile jucătorilor au fost blocate, iar Cornel Căinari și Vald Stănescu au fost excluși din lot.

„În urma rezultatului slab înregistrat în partida de la Dorohoi, pierdută cu scorul de 1-4 de Foresta Suceava împotriva celor de la FC Botoșani II, s-a luat măsura blocării drepturilor financiare ale jucătorilor până la revenirea la cel mult patru puncte de locul 1 și excluderea din lot a jucătorilor Căinari Cornel și Stănescu Vlad”, a transmis conducerea Forestei Suceava.

Articolul precedentForesta le-a pus gând rău dinamoviștilor: ”Voiam să picăm cu ei. Nu ne vom da la o parte!”
Articolul următorOctombrie, luna internațională de conștientizare despre cancerul de sân