Conducerea Spitalului Județean Suceava a transmis că la nivelul unității spitalicești au fost dispuse mai multe măsuri, după „infectarea majoră cu COVID-19 a personalului medical şi a membrilor familiei acestora”.

Astfel la nivelul SJU Suceava au fost activate Celula de urgență și Planul alb la nivelul secțiilor spitalului.

Conducerea spitalului a precizat că a fost solicitată eșaloanelor superioare sprijinirea în acoperirea deficitului cu personal medical de specialitate și a fost demarată procedura de încadrare, în regimul stării de urgență, pe o perioadă de 6 luni, a personalului medical mediu: asistente și infirmiere. Informația este postată pe site-ul spitalului.

Totodată, a fost reorganizat personalul medical pe secții, în funcție de urgențele medicale și numărul de pacienți și a fost organizat personalul neoperativ (TESA), ce-și desfășoară activitatea în birouri aglomerate, în lucrul pe schimburi;În seara zile de 26 martie a fost redeschisă secția UPU, după ce a fost realizată dezinfectarea acesteia.

De asemenea, unitatea spitalicească a solicitat Direcției de Sănătate Publică Suceava sprijin în obținerea cât mai repede a rezultatelor efectuate asupra personalului medical propiu, dar și efectuarea în regim prioritar a testelor asupra întregului personal medical.

Totodată, urmează să fie achiziționată  aparatură de înaltă tehnicitate în spijinul luptei împotriva acestei pandemii, cu finanțare de la Consiliul Județean și bugetul de stat, printre care: analizator chemiluminiscență maglumi 800, aparat de ventilație pentru urgență staționar Oxylog, Autoclav 23 litri.

„Asigurăm opinia publică suceveană că personalul medical al acestui spital va continua să fie fidel profesiei și nevoilor cetățeanului, chiar și acum când este expus virusului COVID-19 mai mult decât oricine altcineva”, a transmis conducerea untății spitalicești.

Articolul precedent1292 de cazuri în România
Articolul următorCinci corturi tunel pentru triajul pacienților vor fi amplasate la spitalele din județ