Pompierii militari suceveni au intervenit, marți, în zona Prăleni, comuna Poiana Stampei, pentru dislocarea aglomerărilor de gheață formate pe râul Dorna.

Astfel, pompierii au intervenit în zona respectivă cu ajutorul utilajelor din dotarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava și a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, unde s-a format pe râul Dorna o acumulare de gheață pe o distanță de aproximativ 500 metri.

Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, a precizat că misiunile de monitorizare vor continua, iar acolo unde situația va impune se va interveni pentru dislocarea și punerea în mișcare a aglomerărilor de gheață.

„În cursul zilei de ieri și de astăzi, în urma monitorizărilor continue pe râurile Moldova, Bistrița, Bistrița Aurie și Dorna, efectuate de către pompierii militari, împreună cu lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava și ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, au fost raportate mai multe aglomerări de ghețuri, dar care nu au produs inundații sau pagube în gospodăriile cetățenilor. Acest lucru se datorează și faptului că în zonele respective fie sunt îndiguiri, fie nu sunt construcții”, a precizat Alin Găleată.

(ghețari pe râul Bistrița, Broșteni – filmare Vasile Lungu)

Vin ghețari pe răul Bistrița, dar nefiind pod de gheață nu prezintă un pericol.

Publicată de Vasile Lungu pe Luni, 3 februarie 2020

Articolul precedentCursuri suspendate la o grădiniță din Horodnic de Sus din cauza virozelor
Articolul următorCum se circulă în zona de munte a județului Suceava FOTO