Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a înaintat un denunţ către Parchetul General cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret. Denunţul face referire la perioada 01.01.1980 – 22.12.1989 în care au murit 340 de minori.Spitalul de copii neuropsihici Siret, localizat în partea de nord a României, numit sugestiv în limbajul localnicilor „Orfelinatul Groazei”, a fost înfiinţat 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicată afecţiunilor neurologice infantile, a informat IICCMER
8586 copii au fost internaţi la Siret, în perioada 1956 – 2001, nu mai putin de 1500 dintre aceştia pierzându-şi viaţa. Din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii, atât pentru IICCMER cât și pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor`80. Pentru perioada de referinţă pentru care IICCMER a înaintat denunţul, cuprinsă așadar între 01.01.1980 – 22.12.1989, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedaţi, în timp ce în 1991, în noile condiții create prin implicarea unor organizații filantropice, registrele de stare civilă consemnează doar doua decese, a completat IICCMER.
Numărul declarat al deceselor scade considerabil începând cu anii 1983 şi 1984, (numai 12decese în 1984), ca urmare a transferului masiv de copii către alte unităţi din ţară. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983.
Potrivit IICCMER, majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, într-o proporţie covârşitoare, afecţiunile pulmonare, urmate de epilepsii, afecţiuni cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale etc. Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost consemnate în dreptul grupei 1-4 ani mai mult de jumătate), urmate de grupele 5-10 ani, 11-18 ani şi peste 18 ani. O analiză asupra locului de proveniență al copiilor decedați demonstrează faptul că o mare parte a acestora proveneau din localități din judeţul Suceava sau judeţe învecinate, dar şi din zone mai îndepărtate precum Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa, Constanţa etc.