Tânărul de 21 de ani din comuna Berchișești care a provocat accidentul mortal de la Liteni-Moara a fost arestat preventiv.

Un tânăr de 25 de ani din Liteni-Moara și-a pierdut viața după ce a fost izbit de un autoturism. Tragedia a avut loc de Revelion, chiar la miezul nopții, în localitatea Liteni din comuna Moara. Victima ieșise în stradă să aprindă artificii la trecerea dintre ani, când a fost lovit în plin de un autoturism. Șoferul care a provocat tragedia a fugit de la fața locului.

În urma impactului foarte puternic tânărul a fost grav rănit și a fost transportat la Spitalul Județean Suceava. Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, victima a decedat în unitatea spitalicească.

Șoferul fugar a fost identificat de polițiști la domiciliul unui bărbat din comuna Șcheia. În curtea celui din urmă a fost găsit și autoturismul marca Peugeot condus de tânărul de 21 de ani, în momentul producerii accidentului. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Joi după-amiază, instanța a emis mandat de arestare preventivă față de individ.

În cauză oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.

Articolul precedentAproape o tonă de materiale pirotehnice confiscată de polițiștii suceveni în ultima zi din 2019
Articolul următorUn șofer beat a lovit o mașină parcată și s-a oprit într-un copac