foto arhivă

Un incendiu a izbucnit, duminică dimineață, într-un apartament situat la etajul al patrulea al unui bloc de locuințe din orașul Siret. Flăcările au pornit din sufragerie, în care au ars obiecte de mobilier și aparate electrocasnice, degajând o cantitate mare de fum.

În momentul izbucnirii incendiului în locuință se aflau două persoane, mamă și fiică. Cele două au fost trezite din somn de fumul înecăcios și au ieșit pe casa scării pentru a cere ajutor vecinilor.

La fața locului au ajuns pompierii militari sireteni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în sugrageria apartamentului, cu pericol de propagare la întreaga locuință. Au ars bunuri materiale din cameră(obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, elemente de tâmplărie din PVC și altele). Pereții și tencuiala apartamentului au fost degradate prin afumare. Pagubele au fost estimate la aproximativ 6.000 lei.  Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră.

Cauza de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric de încălzire(calorifer) lăsat sub tensiune.

„Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nici nu a fost necesară evacuarea persoanelor din bloc”, a precizat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt ISU Suceava.

Articolul precedentO femeie din Vatra Dornei a fost bătută de soț. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu
Articolul următorUn bărbat fără permis a provocat un accident cu o victimă. Pentru a nu fi prins de polițiști a vândut mașina avariată la dezmembrări