Un bărbat de 43 de ani, din orașul Gura Humorului, fără permis, a provocat un accident rutier cu o victimă. Pentru a nu fi prins de polițiști, acesta a vândut mașina avariată la un centru de dezmembrări.

Accidentul a avut loc în data de 10 ianuarie pe raza orașului Gura Humorului. Un șofer care conducea un autoturism marca Audi, cu volan pe dreapta, înmatriculat în Irlanda, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe trotuar, unde a accidentat un pieton de 66 de ani, din Stulpicani, și s-a oprit într-un zid. Potrivit polițiștilor, imediat după accident șoferul a coborât din autoturism și l-a întrebat pe pieton dacă este rănit și dacă are nevoie de îngrijiri medicale. Cel din urmă a spus că nu a pățit nimic, conducătorul auto continuându-și deplasarea, fără încuviințarea organelor de poliție. Câteva ore mai târziu, pietonul s-a prezentat la spital cu dureri la un picior. Acesta a fost diagnosticat cu contuzie genunchi.

Polițiștii au fost informați despre accident de cadrele medicale de la unitatea spitalicească și au început cercetările pentru identificarea conducătorului auto. Astfel, în data de 16 ianuarie autovehiculul implicat în accident a fost identificat la un spaţiu de depozitare a autovehiculelor achiziţionate în scop de dezmembrare din comuna Păltinoasa.

Administratorul unității a declarat faptul că a cumpărat autoturismul respectiv de la un bărbat de 43 de ani, din orașul Gura Humorului.

S-a procedat la examinarea criminalistică a autoturismului, ocazie cu care s-a constatat faptul că acesta prezintă avarii în partea din dreapta faţa, după ce a fost implicat într-un acccident rutier.

De asemenea, s-a procedat la efectuarea de verificări, stabilindu-se faptul că bărbatul de 43 de ani nu deţine permis de conducere pentru niciun fel de categorie de vehicule.

Sâmbătă, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava. În cursul zilei de duminică acesta urmează să fie prezentat instanței pentru luarea măsurilor legale.

Articolul precedentIncendiu într-un apartament din orașul Siret
Articolul următorUn tânăr din Bosanci a murit după ce i s-a făcut rău la sala de sport