Trei cerbi au fost filmați în Parcul Național Călimani în timp ce își fac drum prin stratul gros de zăpadă.
„Trei cerbi frumoși înfruntă cu greu stratul gros de zăpadă dintr-o pădure din Parcul Național Călimani. Imaginile extraordinare au fost filmate de colegul nostru Cristin Cireș, în cadrul acțiunilor de monitorizare pe raza parcului.Fauna din parc este permanent monitorizată de specialiștii Romsilva. Cerbul este un animal erbivor, adaptat zonelor montane cu păduri întinse, unde găsește condiții de hrană și adăpost, dar poate fi regăsit și în zonele de deal, iar în ultimele decenii a fost reintrodus și în zonele de câmpie”, au precizat reprezentanții Romsilva.
Cerbii trăiesc în libertate până la 18-20 de ani și ating o greutate de până la 300 de kilograme.
Coarnele le ”leapădă” la începutul primăverii și le cresc la loc vara și toamna, până în perioada boncănitului, când cerbii se luptă între ei pentru supremația cârdurilor de ciute.
Călimani Național Park, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 24.556 de hectare pe raza județelor Suceava, Mureș, Bistrița-Năsăud și Harghita.
Conform Planului de Management, în Zonele de Protecție Strictă și Integrală, unde intervenția umană este interzisă, sunt incluse 16.808,4 hectare, iar în Zona de Conservare Durabilă, ”tampon”, se află 7.747,3 hectare.