Selecţionerul echipei naţionale de handbal masculin a României, Xavier Pascual, a declarat, duminică seara, în conferinţa de presă de după înfrângerea în faţa Spaniei, scor 36-24, în Grupa B a Campionatului European din Germania, că adversarii au meritat să câştige, însă a subliniat că este foarte mândru de modul în care au evoluat jucătorii săi.

„Eu îmi doresc ca Spania să câştige mereu, însă nu voiam să se întâmple şi astăzi. Eu sunt foarte mândru de echipa mea. În primele 20 de minute ale primei reprize am jucat la nivelul nostru maxim în acest moment. În apărare am avut ceva dificultăţi, iar în repriza secundă, când Spania a făcut nişte schimbări în atac, a devenit foarte dificil pentru noi. Consider că Spania a meritat să câştige pentru că este o echipă mai bună ca noi. Dar repet, ca antrenor sunt foarte mândru de jucătorii mei. Este ceva foarte important pentru că sper ca şi din următorul meci, cel cu Croaţia, să învăţăm cât mai multe lucruri”, a spus tehnicianul.

„Noi avem jucători care nu au jucat asemenea partide sau în faţa unui public aşa de numeros. Avem nevoie de experienţă şi sper ca România să revină cât mai curând la un nou Campionat European sau Mondial, să nu mai aşteptăm 28 de ani”, a adăugat Xavier Pascual.

Naţionala României a fost învinsă de echipa Spaniei cu scorul de 36-24 (17-12), duminică seara, la Mannheim, într-un meci din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin – EHF EURO 2024 din Germania.

România a bifat a doua sa înfrângere, după 24-31 cu Austria. În schimb, Spania, surclasată la zece goluri de Croaţia, a obţinut prima victorie la EURO 2024.

Marţi 16 ianuarie sunt programate ultimele partide din grupă, Croaţia – România (19:00, la Mannheim) şi Spania – Austria (21:30, la Mannheim).

Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.
AGERPRES 

Articolul precedentSalvamont: 86 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 33 dintre acestea, transportate la spital
Articolul următorCaravana România Suverană, cu Alexandra Păcuraru, coboară în stradă, alături de români. De luni până vineri, de la ora 13:00