Prețul gigacaloriei crește, în Suceava, începând cu luna noiembrie, dar majorarea nu va fi resimțită de populație, ci de Primărie, care va mări subvenția la căldură. Autoritățile intenționează să acceseze un credit pentru subvenționarea căldurii.
Tariful total al gigacaloriei în sistem centralizat în Suceava a fost majorat cu 27%. Decizia a fost luată de Consiliul Local al municipiului Suceava. Au votat „pentru” consilierii PNL și PMP și „împotrivă” reprezentanții PSD și ALDE. Prețul nu crește însă și pentru populație. Asta pentru că diferența va fi suportată din subvențiile plătite de primărie.
Deși are cea mai modernă centrală termică din România, pe biomasă, cu transport electric și poluare zero, municipiul Suceava se va încălzi iarna acesta cu gaze naturale, autoritățile fiind obligate să crescă prețul gigacaloriei și să acceseze un credit pentru subvenționarea căldurii.
„Din păcate, Guvernul României în 2016 a modificat un ordin de ministru de la Ministerul Mediului prin care lemnul de foc pe care îl consumăm noi nu mai este considerat biomasă. Ca atare, nu se mai dau certificate verzi pentru lemnul consumat. Din acest motiv, din acest an, noi vom merge cu preponderență pe gaz metan. Acesta s-a scumpit și a fost necesar să se majoreze prețul la gardul centralei, de la 116 lei la 195,6 lei, iar per total, pe gigacalorie, creșterea fost undeva de 27% față de prețul anterior, acum ajungând la un preț de 448 de lei. Populația nu va plăti mai mult, rămâne tot la 240 de lei cât a plătit până acum, diferența care rezultă din această majorare va fi suportată de către municipalitate”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Credit de la Trezorerie pentru subvențiile la încălzire
Noul preț întră în vigoare din 9 noiembrie. Municipalitatea încearcă să acceseze și un credit de 10 milioane de lei pentru subvenționarea căldurii.
Contractarea creditului a fost aprobată de Consiliul Local. Primăria va accesa împrumutul în valoare de 10 milioane de lei de la Ministerul Finanțelor Publice. Creditul pentru subvenții va trebui rambursat într-o perioadă de cinci ani.