Dacă unele metode de înșelăciune și furt impun cel puțin un ,,efort” din partea autorilor prin informarea prealabilă cu privire la istoricul și problemele victimelor, metoda ,,îmbrățișării” reprezintă un mod de acțiune facil și rapid, bazat pe o diversiune de moment și un act infracțional rapid. 

Când actul infracțional în sine este asezonat și cu puțin sentiment pasional…prejudiciul este cu siguranță produs.

 

La data de 11.04.2023, ora 20.30, la Poliția orașului Hura Humorului s-a prezentat un bărbat de 28 ani, din com. Mănăstirea Humorului, care a sesizat faptul că în aceeași zi, în jurul orei 20.00, o tânără necunoscută i-a sustras lanțul de aur de la gât.

S-a stabilit că la data de 11.04.2023, în jurul orei 16.00, tânărul, împreună cu prietenul său, au intrat într-un bar din orașul Gura Humorului. Aici au jucat biliard și diferite jocuri mecanice, timp în care au consumat și băuturi alcoolice. În jurul orei 19.00, în acel bar au intrat patru tinere necunoscute, cu care cei doi au intrat în vorbă. În jurul orei 20:00, trei dintre tinere au plecat din bar, iar a patra a rămas să discute cu bărabtul de 28 de ani.

La un moment dat, cei doi au coborât scările de acces ale barului și au început să se cuprindă și să se sărute. În această conjunctură, profitând de neatenția bărbatului de 28 de ani, tânăra i-a desfăcut lanțul de aur de la gât și i l-a sustras, ulterior plecând.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt calificat”. iar în urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Compartimentului Investigații Criminale a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv o tânără de 17 ani din orașul Gura Humorului, jud. Suceava.

            Cu ocazia activităților desfășurate a fost recuperat și bunul sustras, respectiv lanțul din aur în valoare de 9.000 de lei, ce a fost predat persoanei vătămate.

            Cercetările sunt continuate sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prev. şi ped. de art. 228, alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 113, alin. 3 Cod Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural sub supravegherea unității de parchet.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorMesaje de Paște care vor impresiona destinatarii. Cele mai frumoase 50 de felicitari si urari pentru cei dragi