FOTO Mesaje de atenționare pe trecerile de pietoni de lângă școlile din Suceava

marcaj atenționare

Mai multe treceri de pietoni de lângă școlile din municipiul Suceava au fost inscripționate cu mesaje de atenționare pentru trecători.

Mesajele de atenționare au apărut în ultimele zile pe trecerile de pietoni de lângă școlile din municipiul Suceava. Mesajele au fost realizate de Poliția Rutieră și Asociația AlecsGroup.

Astfel de marcaje de prevenire au fost deja realizate la Școala Generală nr. 3, Școala Generală nr. 9, Colegiul Național „Petru Rareș” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Pe trecerile de lângă cele două școli generale au fost inscripționate mesaje precum: „Ia-ți copilul de mână” sau „Coboară de pe bicicletă”. La licee mesajele sunt „Nu folosi telefonul” sau „Scoate căștile”.

În perioada următoare proiectul va fi extins la nivelul întregului județ.

Articolul precedentPâine oferită gratuit sărmanilor, la un magazin din Cernăuți
Articolul următorConcert inedit de acordeon și bayan, la Cetatea de Scaun a Sucevei