Ţigări în valoare de aproape 65.000 lei confiscate, după ce polițiștii de frontieră au tras două focuri de armă. 

Miercuri noapte, în jurul orei 22.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei a observat un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat mai multe colete voluminoase, spre un autoturism care staţiona în zonă.

 

Oamenii legii au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră, au abandonat coletele și au fugit în pădure, iar autoturismul a demarat în trombă.

 

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit.

 

La fața locului au fost descoperite zece colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 5.548 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană. Țigările, în valoare de 64.912 lei, au fost confiscate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

 

De asemenea, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

Articolul precedentUn camion a luat foc după o sudură la toba de eșapament
Articolul următorMarian Oprișan amenință un jurnalist Realitatea Plus. AUDIO