O fetiță de patru ani din Vatra Dornei a ajuns la spital cu arsuri de gradele I și II, după ce i-au luat foc hainele de la o candelă aprinsă.

Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi pe când minora se afla acasă împreună cu părinții. La un moment dat, tatăl acesteia, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, a auzit mai multe țipete din casă.

Bărbatul s-a deplasat în locuință unde și-a dat seama că fiica sa s-a jucat cu o candelă aprinsă care se afla în bucătărie, iar flacăra i-a aprins hainele, provocându-i leziuni la nivelul corpului.

În momentul producerii incidentului în locuință se afla și mama minorei. Aceasta era în altă cameră, iar când a auzit țipetele micuței s-a deplasat într-un suflet la ea.

Tatăl a transportat copila la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a fost diagnosticată cu arsuri de gradele I și II pe 12 % din suprafața corpului, față anterioară a toracelui, abdomen și membru superior drept.

Cadrele medicale au sesizat polițiștii în acest caz. Oamenii legii fac acum cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentFOTO Elevii jandarmi de la Școala de subofițeri Fălticeni au depus jurământul
Articolul următorPolițist trimis în judecată pentru că ar fi luat mită 50 de euro de la un șofer care a produs un accident rutier