Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal unui individ de 51 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care și-a bătut mama în vâstă de 82 de ani. Mai mult, agresorul a fost evacuat forțat din locuință. 

Vineri după-amiază, polițiștii din cadrul Poliţiei Câmpulung Moldovenesc care patrulau în zona unui cartier din localitate au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 82 ani, localnică, este victima unor acte de agresiune săvârșite de fiul său de 51 ani, din aceeași localitate, aceasta fiind lovită în locuința comună.

Deplasându-se urgent la locuința aflată în apropiere s-a constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat bărbatul de 51 de ani care se afla într-o stare avansată de ebrietate neputându-se comunica cu acesta. Totodată a fost identificată în locuință și mama acestuia, care a povestit că a fost lovită de către fiul său.

La fata locului a mai fost identificată și nepoata victimei, în prezența căreia a fost întocmit formularul de risc, de unde a rezultat că există risc eminent fiind astfel emis ordinul de protecție provizoriu.

Bărbatul de 51 de ani a fost evacuat forțat din imobil și condus într-o locuință tip modul aparținând Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc.

De asemenea, oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de loviri sau alte violențe.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedent22 de cazuri noi de coronavirus în județul Suceava
Articolul următorÎncă cinci decese ale unor suceveni infectați cu coronavirus