Un bărbat de 51 de ani, din comuna Drăgușeni, a fost surprins de un mal de pământ în timp ce lucra la rețeaua de canalizare. Incidentul a avut loc în cursul zilei de joi pe raza localității Drăgușeni. Muncitorul în timp ce monta componentele rețelei, un mal de pământ de lângă el s-a surpat.Acesta s-a speriat și a fugit din zona panourilor de protecție, fiind surprins sub un alt mal de pământ care s-a surpat. Ceilalți muncitori au sărit în ajutorul bărbatului și au reușit să îl elibereze sub malul de pământ. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD care a acordat victimei îngrijiri medicale. Din fericire, bărbatul nu a fost grav rănit și a refuzat transportul la spital. În acest caz au fost anunțați reprezentanții ITM dar și polițiștii. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Articolul precedentVIDEO Cinci sute de persoane participă la un protest spontan, în Suceava
Articolul următorAccident rutier cu patru victime la ieșire din municipiul Suceava. Două autovehicule s-au răsturnat FOTO