Accident in care a fost implicata o motocicleta, cu doua persoane, pe raza localitatii Dănila. Cele doua persoane sunt ranite. Intervin pompierii militari cu o autospeciala si ambulanta SMURD TIM, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

La locul accidentului de motocicletă, înainte de sosirea echipajelor, a oprit și un pompier, plutonier adjutant-șef Radu Bîrleanu, aflat în timpul liber. Acesta, împreună cu fiul său, care este voluntar ISU Suceava, au asistat pe unul dintre cei doi răniți. Fiul acestuia a ținut umbrela, pentru a proteja victima de ploaia torențială, iar Radu a imobilizat capul rănitului, pentru protecția coloanei cervicale. Anterior, tot pompierul a sunat în Dispeceratul ISU-SAJ, prin 112, și a dat toate detaliile necesare medicului coordonator pentru ca acesta să decidă asupra tipului de  echipaje care urmau a fi trimise la locul accidentului.

Ambele persoane rănite în accident sunt constiente si se indreapta spre UPU Suceava cu ambulantele SMURD si SAJ.

Imagine

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentUn bărbat dintr-o comună suceveană a murit după ce a căzut într-o fântână
Articolul următorCulisele statului paralel | DEZVĂLUIRI, în exclusivitate, despre cum au fost ȘANTAJAȚI antreprenori români de constructorul Metroului Drumul Taberei