O femeie în vârstă de 45 de ani din comuna Hănțești s-a ales cu dosar penal după ce și-a bătut soacra, o femeie de 73 de ani, din aceeași localitate.

Polițiștii au stabilit, că bătrâna locuiește pe raza satului Berești, la o distanța de aproximativ 300 de metri de casa fiului ei, care locuiește singur după ce soția acestuia a plecat de la domiciliu.

În cursul zilei de luni, femeia de 45 de ani a venit în vizită la soțul său, iar după ce au stat de vorbă, aceasta a plecat spre municipiul Suceava, unde locuiește împreună cu o fiică.

În timp ce se deplasa cu autoturismul, femeia a trecut prin fața locuinței soacrei sale, observând-o pe aceasta pe o bancă în fața casei. Atunci, nora a oprit autoturismul, a coborât și a început să discute cu soacra sa. Între cele două femei a izbucnit un scandal, iar femeia de 45 de ani a lovit-o pe soacra sa de câteva ori peste corp.

Victima a sunat la 112 sesizând cele petrecute. La fața locului au ajuns polițiștii și bătrâna a depus plângere împotriva agresoarei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Articolul precedentBeat și fără permis, un bărbat din Todirești s-a oprit cu mașina într-un stâlp de electricitate
Articolul următorCoronavirus România. A fost confirmat al PATRULEA CAZ de infectare