Doi copii din Zvoriștea au ajuns la spital după ce au fost acroșați de o autoutilitară. Accidentul a avut loc pe D.N.29 A din comuna Zvoriștea, marți după-amiază.

În timp ce conducea autoutilitara, un bărbat de 49 de ani din județul Iași a acroșat doi minori de 14 și 8 ani, din localitate, care se deplasau pe bicicletă și care au virat stânga pentru a intra pe un drum comunal neclasificat, fără să se asigure.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a celor doi minori care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.

Articolul precedentRO-ALERT: “A fost semnalat un urs liber în municipiul Câmpulung Moldovenesc” FOTO
Articolul următorA început Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat FOTO