Valoarea totală a despăgubirilor solicitate de la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene după inundații din această vară se ridică la 151 de milioane de lei, în județul Suceava.
Solicitările de despăgubire au fost transmise Guvernului, care urmează să le comunice mai departe Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene.
Prefectura Județului Suceava a informat că doar în perioada 15-24 august valoarea estimată a pagubelor în infrastructura unor unități teritorial administrative din județul Suceava se cifrează la 3.745.984 lei. Din această sumă, 1.793.300 lei reprezintă valoarea pagubelor din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
În perioada menționată, au fost afectate 15 localități din 8 unități teritorial administrative din județul Suceava. Majoritatea pagubelor în infrastructura acestora fiind provocate de creșterea debitelor pe cursurile mici de apă, scurgeri de pe versanți și blocarea podurilor și podețelor cu aluviuni și materiale vegetale.
Au fost afectate, în total, 22 case, dar fără avarii structurale. Inundațiile au mai afectat n obiectiv socio-economic, 20,3 kilometri de drum comunal, în valoare de 1.217.124 lei, opt poduri – 550.000 lei, patru podețe -15.652 lei, circa cinci kilometri apărări de mal sau degradări cursuri de apă, în valoare de 794.808 lei.
Dintre toate acestea, numai la Câmpulung Moldovenesc au fost avariate 19 case, 3,65 km de străzi – 1.072.000 lei, 3 poduri – 116.450, lei, fiind colmatate cursuri de apă pe o lungime de 4,2 km, în valoare de 604.800 lei.
Constatările de mai sus fac obiectul Raportului de sinteză nr. 8, privind “apărarea împotriva inundațiilor, fenomenelor meteo periculoase, accidentelor la construcții hidrotehnice și poluărilor accidentale din județul Suceava în perioada 15-24 august”. Raportul a fost aprobat în cadrul ședinței extraordinare a CJSU, desfășurată luni, 27 august 2018, la ora 12.
Ședința a fost prezidată de subprefectul județului Suceava, Silvia Boliacu. Au fost prezeniți șeful ISU, Costică Ghiață, și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță.
Rapoartele de evaluare, transmise Guvernului
Prefectura Suceava a transmis MAI macheta cu pagubele provocate de fenomenele meteo-hidrologice periculoase, din perioada 1 -23 august 2018. MAI o va comunica Seretariatului General al Guvernului. După centralizarea pagubelor, Guvernul va solicita despăgubiri din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.
În total, județul Suceava a cerut de la Fondul de Solidaritate despăgubiri în valoarea de 150.948.540 lei.
Aici nu sunt incluse pagubele provocate la construcțiile hidrotehnice. În acest caz, valoarea distrugerilor se ridică la 18,4 milioane de lei. Despăgubirile vor fi solicitate separat de Sistemul de Gospodărire al Apelor.