Cadavrul unei persoane necunoscute aflat în stare de descompunere a fost găsit într-un pârâu din comuna Horodnic de Jos. Macabra descoperire a fost făcută sâmbătă în jurul prânzului, de către o localnică.

 

Femeia în timp ce se deplasa pe marginea pârâului Pozen din localitate a observat un cadavru în apa. Aceasta a sunat imediat la 112.

 

La fața locului au ajuns polițiștii care găsit cadavrul pe cursul apei, într-o zonă în care s-au format aluviuni din resturi de material lemnos, adâncimea apei fiind de proximativ un metru.

 

S-a procedat la examinarea cadavrului, constatându-se că acesta era în stare avansată de descompunere, fără a putea fi identificat. Analizându-se obiectele de vestimentație, deși acestea erau de asemenea în stare de descompunere, s-a putut stabili că era îmbrăcat cu o pereche de blugi de culoare verde sau albastră și o geacă sau pulover de culoare închisă. La încheietura mâinii stângi a fost găsit un ceas.

 

Oamenii legii au efectuat verificări pe raza comunei Horodnic de Jos, fără a se putea stabili identitatea persoanei decedate.

 

Trupul neînsuflețit a fost scos din apă cu sprijinul militarilor din cadrul Detașamentulului de Pompieri Rădăuți.

 

Polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea persoanei, iar în urma efectuării necropsiei se va stabili cauza decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „ucidere din culpă”.

Articolul precedentUn șofer beat era să lovească cu mașina un grup de muncitori
Articolul următorCum a descoperit un tânăr, într-o noapte fără somn, procedura revoluționară care ar putea vindeca toate bolile genetice