Mâine, 2 iulie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava vor fi prezenți la Mănăstirea Putna pentru a asigura măsurile de ordine publică la manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava recomandă tuturor participanților să respecte regulile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine cu privire la traseele de deplasare, să acorde o atenție sporită bunurilor de valoare și să evite implicarea în conflicte de orice natură. În cazul în care observă producerea unor fapte antisociale, cetățenii se pot adresa direct jandarmilor aflați în dispozitivul de ordine publică sau pot solicita sprijin prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112. 

Totodată, în aceeași zi, începând cu ora 12:20, Garda Drapelului de luptă al inspectoratului va participa alături de celelalte Structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Suceava și alături de delegația Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, la ceremonia militară de depunere de coroane și defilarea trupelor militare. 

 

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentAdeverințele clasice de vaccinare sau de testare pot fi folosite până pe 12 august. Ce TREBUIE să știe românii
Articolul următorComisia Europeană, anunț pentru consumatori: Produsele cumpărate online, mai SCUMPE de la 1 iulie – Cu cât crește TVA